Municipalitatea va premia asociațiile de proprietari la curățenia de primăvară

pomi bulevardPrimăria Botoșani va premia cea mai bună asociație de proprietari la curățenia de primăvară. Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a declarat că în cel mai scurt timp va fi declanșată Luna curățeniei, iar cei mai gospodari proprietari vor fi premiați.

like facebookAm cerut asociațiilor de proprietari să se implice în această lună a curățeniei cât mai activ. De altfel, lucrăm în această perioadă la acel regulament pentru concursul <Cea mai bună asociație de proprietari> sau <Cei mai gospodari proprietari>. Vrem să-i premiem cu sumele care au fost prinse în buget. Premiul va fi o sumă pusă la dispoziție pe baza unui proiect. Vor putea amenaja spațiul verde, vor pune gărduț, bănci, pergole , ce doresc proprietarii în zona respectivă. Este o modalitate prin care încercăm să încurajăm cetățenii să fie alături de noi în a menține orașul cât mai curat, cât mai frumos”, a afirmat primarul.

În luna curățeniei vor fi igienizate spațiile verzi, va fi completat gazonul, spălate trotuarele și străzile. De asemenea, spune primarul, vor fi plombate străzile și unde este cazul va fi refăcut carosabilului, după care vor fi refăcute și marcajele rutiere.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *