Şoferul sucevean care a produs, joi seară, un accident mortal după ce s-a izbit cu TIR-ul într-o ambulanţă, nu avea experienţă.
Gavril Bulgariu, de 48 de ani, a fost plecat în Grecia până acum o lună de zile. Fratele său, patronul firmei sucevene Universal Trans Services SRL l-a rugat să se întoarcă în ţară, după ce şoferului titular al camionului i s-a suspendat permisul.
Gavril Bulgariu avea permisul necesar pentru camioane, însă până să lucreze la firma fratelui său a condus doar autoturisme şi autoutilitare. În cursa la Ştefăneşti de joi bărbatul căra stâlpi de iluminat, iar în dreapta se afla şoferul titular dar fără drept de conducere.
Bărbatul din dreapta a povestit că nu a avut timp să reacţioneze când a văzut că intră în intersecţie, strigând doar ” Băi ai grijă”, iar apoi a urmat impactul devastator. Şoferul de pe ambulanţă a decedat la câteva minute după ce a fost scos din fiarele contorsionate, iar şoferul TIR-ului a suferit o lovitură la un picior fiind transportat şi el la spital alături de asistenta de pe ambulanţă ce a suferit mai multe traumatisme.