Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de contrabandă calificată, unui bărbat, cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în autoturismul căruia a fost descoperită o armă cu aer comprimat şi o cutie cu alice.
Marţi la amiază, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de trecere a frontierei, Victor G., de 23 de ani, cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, la volanul unui autoturism VW Passat, înmatriculat în judeţul Botoşani.
La controlul de frontieră efectuat de către poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, pe bancheta din spate a autoturismului, sub o pătură, a fost descoperită o armă cu aer comprimat marca HATSON calibru 4,5mm şi 116 alice pentru puşcă.
Bărbatul a declarat că a luat arma de la un prieten cu o zi în urmă şi a uitat că o are în maşină. De altfel, acesta a susţinut că nu ştia că este interzisă introducerea în România a armelor şi muniţiilor fără autorizaţie.
Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de contrabandă calificată. Arma şi muniţia aferentă au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani – Serviciul Arme şi Muniţii.