Bombă în PNL: liderii penali care vor fi decapitați

pnlLiderii PNL au adoptat în cadrul ședinței Biroului Permanent Național o rezoluție care îi arde pe penalii din partid. Această rezoluție care modifică Statutul va fi adoptată la Consiliul Național a PNL, iar după aceea, primii lideri PNL cu probleme penale vor fi decapitați.

Atenție! În ședința BPN a PNL s-a decis ca sancțiunile prevăzute în rezoluție să se aplice retroactiv. Adică, cei care se află deja în diferite proceduri judiciare vor trebui să suporte consecințele noului Statu al PNL.

La o primă evaluare, liderii care ar putea zbura din partid sunt:

1. Senatorul Corneliu Dobrițoiu: este trimis în judecată în dosarul ”Case pentru generali”, iar sentința sa va veni pe data de 18 martie. Dobrițoiu se înscrie la categoria membrilor PNL care vor fi suspendați din partid.

2. Deputatul Marian Zlotea: este trimis în judecată în dosarul ”ANSVSA” și este acuzat de constituire de grup infracțional. Conform rezoluției PNL, Zlotea va fi suspendat din PNL.

3.Senatorul Gigi Chiru: a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a dat mită electorală. Conform rezoluției PNL, Gigi Chiru va fi radiat din funcția de membru PNL.

4. Deputatul Mircea Roșca: este trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat că a pretins mită. Conform rezoluției PNL, Roșca va fi suspendat din PNL.

5. Senatorul PNL Dian Popescu: a fost condamnat la 5 luni de închisoare cu suspendare. Având în vedere că este totuși condamnat, Dian Popescu va fi suspendat din calitatea de membru.

5. Președintele CJ Botoșani Florin Țurcanu: este condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare, decizia fiind definitivă. Țurcanu va fi radiat din calitatea de membru PNL.

Sursa: stiripesurse.ro

One thought on “Bombă în PNL: liderii penali care vor fi decapitați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *