În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii Secţiei Rurale nr.1 Botoşani i-au identificat pe C. I. de 30 ani, A. D. de 35 ani, D. P. de 27 ani şi I. D. de 42 ani, toţi din comuna Corni, judeţul Botoşani, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea, în perioada 23 februarie-4 martie 2015, a unei infracţiuni de furt calificat.
În fapt, cei patru bărbaţi, în perioada menţionată, ar fi dezmembrat şi sustras componente ale unei clădiri aparţinând unei persoane fizice, situate în comuna Corni, valoarea prejudiciului fiind de 5.000 lei.
Cu prilejul perchezițiilor efectuate la locuințele lui C. I. şi A. D., poliţiştii cu găsite bunurile sustrase ( ferestre cu tâmplărie PVC, componente de acoperiş şi altele).
În cauza continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. De asemenea, la locuinţa lui A. D. a fost găsită cantitatea de 4,2 mc material lemnos, specia stejar, pentru care acesta nu a putut prezenta documente de provenienţă. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, fiind inventariat de lucrătorii Ocolului Silvic Botoşani, care l-au preluat în custodie, iar faţă de A.D. a fost dispusă măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în cuantum de 2.000 lei.