Lungmetrajul „Aferim!”, pentru care regizorul Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru regie la Berlinală,va fi proiectat, începând de vineri, la Cinema Unirea Botoşani.
Filmul istoric va avea premiera vineri, 13 martie, de la ora 17.00.
Cu: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma
Gen film: dramă, istoric
Costandin, un zapciu din secolul 19, primeşte sarcina de a urmări şi prinde un sclav rom fugit de la curtea unui boier. Acesta este cu atât mai hotărât să prindă şi să-l pedepsească pe sclavul pe nume Carfin cu cât bănuieşte că soţia sa a avut o aventură cu el. Costandin va porni în urmărirea lui Carfin împreună cu fiul său adolescent
Ion şi aghiotantul său Ghiţă, iar Radu Jude le va retrasa itinerariul aventuros filmând în Dobrogea, în munţii Măcinului şi în localităţi din judeţul Giurgiu.