Un tânăr a ajuns, joi seară, la spital după ce, aflat pe bicicletă, a fost acroşat de o maşină. Accidentul s-a petrecut la intersecţia străzilor Victoriei cu Calea Naţională, când tânărul aflat pe bicicletă a pătruns în intersecţie fără să se asigure şi a fost izbit de un VW Golf ce circula dinspre Piaţa Centrală spre mall.
Şoferul maşinii, Adrian Pamparău, a spus că biciclistul a forţat trecere, deşi fusese claxonat de o maşină.
În urma impactului tânărul a suferit mai multe traumatisme, fiind luat pe capotă, iar bicicleta a fost aruncată la câţiva zeci de metri distanţă. O ambulanţă a transportat biciclistul la spital, iar poliţiştii sosiţi la faţa locului au deschis o anchetă. Primele concluzii vizează culpa biciclistului pentru neacordare de prioritate.