Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei persoane din Botoşani, pentru o fraudă cu fonduri europene. Este vorba de D. B., președinte al Cooperativei Agricole 4 Stejari, din orașul Darabani, judeţul Botoşani, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, I. D., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a trei infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, şi G. S., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Potrivit DNA, în campania din anul 2010, cei trei, în calitate de persoane cu funcții de conducere în cadrul Cooperativei Agricole 4 Stejari au folosit și prezentat, cu rea-credință, la dosarul unei cereri de plată înregistrat la APIA Botoșani, documente false prin contrafacerea subscrierii, care conțineau date nereale și inexacte precum și declarații incomplete și inexacte, având ca rezultat obținerea ilegală de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană, în valoare de 126.116,69 lei.
În același mod au procedat D.I. și S. G. și cu ocazia campaniei agricole din anul 2011, fapta acestora având ca rezultat obținerea ilegală de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană, în valoare de 167.117,83 lei.
În campania din anul 2013, D. I., în calitatea de președinte al consiliului de administrație al Cooperativei Agricole 4 Stejari, împuternicit să depună documentația pentru subvenții, procedând într-o manieră asemănătoare, a depus cererea unică de plată pentru suprafața de 306,20 ha, context în care a folosit și prezentat cu rea-credință documente false prin contrafacerea subscrierii, care conțineau date nereale și inexacte precum și declarații incomplete și inexacte, acțiuni ce au avut ca rezultat obținerea ilegală de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană, în valoare de 169.797,71 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 448.557,99 lei.
În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin lui B.D. și D. I.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.