Dezbatere publică pentru „Centrul Integrat de Management al Deșeurilor ”

groapa ecologica de gunoi de la Stauceni- BotosaniAgenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani organizează marți, 10 martie, ora 11, în sala de ședințe Nicolae Iorga a Instituției Prefectului, ședința de dezbatere publică  care face  parte  din  procedura  de  autorizare  integrată  a  obiectivului  de investiție „Centrul Integrat de Management al Deșeurilor (CIMD)”. Obiectivul este situat pe teritoriul comunei Stăuceni și a fost realizat în cadrul proiectului  „Sistem integrat  de  management  al  deșeurilor  în  județul  Botoșani”, titularul investiției fiind Consiliul Județean Botoșani. CIMD Stăuceni  ocupă o  suprafață  de  18,7  ha și  are  o  capacitate  totală  de 2.951.589 t. În depozit vor fi admise deșeuri municipale și deșeuri nepericuloase, care îndeplinesc criteriile de acceptare conform Ordinului 95/2005.

like facebookConsiliul  Județean  Botoșani  a  depus  solicitarea  de  emitere  a  autorizațieiintegrate de mediu pentru depozitul ecologic de la Stăuceni în luna august 2014.Până în prezent,  s-au parcurs toate etapele prevăzute de procedura de autorizareintegrată care este mai complexă decât procedura obișnuită. Ședința de dezbaterepublică este foarte importantă deoarece oferă posilibitatea tuturor celor interesați dea  pune  întrebări  despre  proiect  și  a  face  propuneri  utile.Este  o  investiție  foarteimportantă pentru județul Botoșani, prin care ne conformăm legislației europene înceea  ce  privește  depozitarea  deșeurilor”,  a  precizat  directorul  executiv  al  APM Botoșani, Eugen Mateciuc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *