Mort în documente, dar viu în realitate. Este povestea incredibilă a unui botoşănean care de aproape trei ani şi-a pierdut identitatea şi trăieşte ca în era primitivă, fără să figureze prin evidenţele statului.
Născut în comuna Suliţa, în primăvara lui 1958, într-o familie de intelectuali, Victor Marin a vrut să-şi trăiască viaţa la maxim. Imediat ce a terminat studiile, s-a stabilit în Botoşani, după care a ajuns prin Braşov. Pe la 35 de ani, destinul l-a dus în judeţul Hunedoara, unde s-a angajat la Mina Petrila.
Locuia într-un cămin de nefamilişti al minei, dar în toamna lui 1994 recesiunea economică l-a lăsat fără loc de muncă. Văzându-se şomer, bărbatul a rupt legătura cu familia şi a căzut în patima băuturii. În martie 1995, el le-a spus foştilor colegi că merge să se angajeze ca îngrijitor de animale la o fermă din judeţul Timiş, iar de atunci nu a mai luat legătura cu nimeni din familie sau dintre cunoscuţi.
Părinţii l-au tot căutat şi, pentru că nu au mai primit niciun semn de viaţă de la el, în februarie 2010 au anunţat poliţia, declarându-l dispărut de la domiciliu. Trecuseră 15 ani, iar bătrânii îşi pierduseră speranţa că-l vor mai vedea vreodată, aşa că în aprilie 2010 au deschis o acţiune în instanţă pentru declararea judecătorească a morţii. După alte cercetări, Victor Marin a fost declarat decedat.
Surpriza a apărut în noiembrie 2014, la o cârciumă dintr-o comună de lângă Târgu Jiu. Mai mulţi bărbaţi s-au luat la bătaie şi, chemaţi să aplaneze scandalul, poliţiştii gorjeni i-au ridicat pe toţi. Când să-i bage în arest, aceştia au rămas muţi – unul dintre cei ridicaţi susţinând că este Victor Marin, din comuna Suliţa.
Deşi ar trebui să-şi redobândească identitatea în instanţă, Victor Marin nici nu vrea să audă, el refuzând să se întoarcă în familie şi la Botoşani.
Sursa Monitorul de Botoşani