Prefectul Costică Macaleţi a cerut, miercuri, drumarilor, dar şi militarilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să fie pregătiţi pentru intervenţii în cazul unor ninsori puternice anunţate de meteorologi. El a declarat, în cadrul unei întâlniri cu directorii de instituţii deconcentrate, că trebuie luate măsuri pentru a preveni eventuale situaţii de urgenţă.
„Se anunţă zăpezi, în special în partea de Sud a judeţului. Domnul colonel Anton a fost informat să pregătească militarii să intervină, dacă va fi cazul”, a afirmat Macaleţi.
Meteorologii au instituit, începând de miercuri la ora 13.00, un cod galben de ninsori pentru 22 de judeţe, însă fără Botoşani. Cu toate acestea, autorităţile susţin că există risc de ninsori abundente.