Direcția Județeană de Drumuri și Poduri va încheia un contract multianual pentru lucrările de întreținere pe drumurile județene. Vicepreședintele Consiliului Județean, Cristian Achiței, a declarat că contractul, care urmează să fie scos la licitație, va fi încheiat pe o perioadă de doi ani și va presupune lucrări de întreținere, în afară de plombări, marcaje, indicatoare, covoare asfaltice și tratamente.
”Dacă s-ar fi mers pe patru ani, analizele arătau că prețurile licitate la un moment dat în al treilea sau al patrulea an pot să nu mai fie valabile și trebuie să intru în negocieri filozofice cu constructorii, ori o perioadă de doi ani este una normală unde și prețurile se pot menține fără a ajunge la negocieri sau cheltuieli suplimentare”, a menționat Achiței.
Vicepreședintele CJ a mai spus că după 15 martie se va interveni pe toate drumurile județene, cu excepția celor care se află în garanție pe lucrări de investiții.
nu ar fi rau sa verificati drumul Flamanzi-Prajenni care, desi facut acum 2 ani, e deja praf si pulbere! si cica e facut sa se mearga spre Iasi pe el!