Unul dintre cei mai periculoşi criminali căutat de autorităţi vroia să se ascundă la Botoşani. „Passaris al României”, cum este poreclit Constantin Cojocaru a fost prins marţi, de poliţiştii ieşeni, la Hârlău după s-a urcat într-o maşină şi vroia să vină la Botoşani.
Infractorul fusese în municipiul Iaşi în cursul zilei de marţi, apoi a mers la “ia-mă nene”.Nu ştim cu precizie locul de unde Cojocaru s-a urcat în autoturism, şi este posibil ca persoana care a anunţat poliţia să fi fost chiar şoferul care l-ar fi recunoscut. Cert este că infractorul s-a urcat pe bancheta din spate a maşinii şi i-a spus şoferului că vrea să ajungă în Botoşani. Poliţiştii din Hârlău l-au aşteptat pe Passaris să le cadă în plasă, înarmaţi până în dinţi.
O patrulă a poliţiştilor s-a postat la intrarea în Hârlău, iar când au observat maşina, i-au făcut semn şoferului să tragă pe dreapta. Într-o fracţiune de secundă, zeci de poliţişti au înconjurat maşina şi l-au somat pe Cojocaru să coboare. Acesta din urmă a coborât şi a spus că vrea să se predea. Imediat, a fost încătuşat şi ulterior transportat la Iaşi unde a fost anchetat şi apoi încarcerat. Passaris le-a spus poliţiştilor că intenţiona să ajungă la Botoşani, la nişte prieteni. Miercuri, judecătorii au decis arestarea fugarului pentru 30 de zile.
“În cazul activităţilor desfăşurate în cazul furtului comis la Oficiul Poştal Erbiceni, poliţiştii l-au depistat pe raza oraşului Hârlău pe Constantin C., de 39 de ani, din comuna Belceşti. Instanţa de judecată a decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, reţinând în sarcina acestuia infracţiunea de furt calificat”, a precizat Mădălin Ţăranu, comisar-şef în cadrul Poliţiei.
Spargerea oficiului poştal din Erbiceni a fost plănuită din timp şi cei doi au “testat terenul” mai întâi. Pentru a înfăptui furtul, Cojocaru şi-a luat un ajutor în persoana unui tânăr, Culiţă Gioni Plop, care a fost prins la câteva zile după furt. Plop şi Constantin Cojocaru au mers luni în jurul orei 16 la oficiul poştal de unde au cumpărat 20 de plicuri. Atunci au observat sistemele de siguranţă ale imobilului şi unde era amplasat seiful cu bani. În acelaşi timp, cei doi au întrebat diferite persoane dacă au început să se dea pensiile însă nu au intuit că poştaşul dădea indemnizaţiile în jumătate de oră, iar la seif nu a mai rămas niciun ban.
Înarmaţi cu cleşti de tip “gură de lup” şi leviere, cei doi s-au întors la oficiu pe timpul nopţii, în jurul orei 3. Au rupt lacătul grilajului de fier de la intrare, apoi o altă uşă şi au început să lovească cu levierele în peretele unde era încastrat seiful. După o oră, cei doi au reuşit să îl scoată din perete, apoi l-au transportat în autoturismul condus de Plop, un Fiat. L-au transportat în autoturism, iar venind spre Iaşi, au făcut dreapta la Metro şi au mers într-o pădure de lângă Voineşti. Aici au reuşit să-l deschisă, dar au avut o mare dezamăgire. Seiful era aproape gol. Cei doi au aruncat fişicurile de bani pe jos, iar seiful distrus l-au ascuns sub un pod de la intrarea în localitatea Voineşti.
A ucis un poliţist sârb
“Passaris al României” mai este poreclit şi “Pisica”, după uşurinţa cu care s-a urcat pe zidurile a două închisori din Serbia de unde a evadat prin anii 2.000. Acesta a stat o perioadă în închisoare după ce a fost condamnat pentru mai multe furturi din locuinţe comise în Iaşi, apoi tâlhării şi un jaf în Timişoara comis cu armament. Conştient că va fi prins, acesta a trecut graniţa fraudulos în Serbia, unde a continuat să jefuiască.
Încarcerat de două ori, Pisica a reuşit să evadeze de fiecare dată, iar ultima oară a ucis un poliţist aflat pe urmele lui. Cojocaru a apărut în Iaşi prin 2004 unde şi-a închiriat un apartament în blocul din faţa magazinului de la Gară. Pe 1 februarie 2004, zeci de poliţişti s-au ascuns prin scările din jurul blocului respectiv, chiar şi pe imobile. Şi de data aceasta Cojocaru a simţit că este încolţit şi a sărit de la etajul doi, ştiind că este aşteptat pe scara blocului. Acesta a început să alerge spre Gară, iar poliţiştii au început să tragă focuri de avertisment.
Pentru că încă fugea, poliţiştii au tras asupra lui, rănindu-l în coapsă şi în mâna dreaptă. Chiar şi rănit, acesta şi-a schimbat direcţia către depoul CFR. Rănit, Passaris s-a târât printre liniile de cale ferată, pe sub un vagon, apoi spălătoria de vagoane. Aici, urmăritul a intrat printr-o fereastră în punctul termic din subsol. Pentru a-l scoate, poliţiştii au aruncat în interior două grenade fumigene, iar Cojocaru a ieşit singur.
Sursa: Ziarul de Iaşi