Europarlamentarul Eduard Hellvig a preluat, luni, șefia Serviciului Român de Informații, viind validat de Parlament cu 498 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă”. Tot luni, Hellving a depus și jurământul, astfel încât locul său în Parlamentul European a rămas vacant.
Următorul pe lista liberalilor la Parlamentul European este botoșăneanul Mihai Țurcanu, însă acesta așteaptă ca partidul să facă demersuri pe lângă Autoritatea Electorală Permanentă pentru demararea procedurilor de înlocuire a unui europarlamentar.
Cel mai probabil, Țurcanu va fi primul botoșănean care deține o funcție de europarlamentar, dacă partidul nu decide altfel. Există posibilitatea ca îl locul lui Țurcanu să plece un alt candidat de pe listă, iar fratele lui Florin Țurcanu să primească un alt post, în cazul în care PNL ar ajunge la guvernare,.
Interesul lui Țurcanu este să preia mandatul de parlamentar, în condițiile în care indemnizația lunară este de 7.000 de euro, iar cheltuielile pentru cabinetul europarlamentar de încă minim 15.000 de euro.
Dupa cum e vorba in popor „P***t s afii, noroc sa ai”… 🙂