Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va declanşa o anchetă în cazul copilului de 12 ani, mort în urma unui joc stupid. Felicia Mihai, șefa Complexului de servicii comunitare din cadrul DGASPC Botoșani, a declarat că se dorește să se vadă dacă în acest caz a fost vorba de neglijare în familie.
”Ne vom autosesiza să vedem dacă într-adevăr a fost un accident şi dacă e lispă de supraveghere, neglijare în familie. Trebuie să vedem ca urmare a anchetei sociale care va fi făcută. Vom analiza situaţia în colaborare cu colegii de la Primăria Vorniceni”, a spus Felicia Mihai.
Reamintim că băiețelul din Vorniceni s-a ștrangulat cu o funie dintr-o joacă.