Un tânăr de 28 de ani a fost prins băut la volan, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de un echipaj de poliție. Duminică, jurul orei 02.20, a fost depistat în trafic, pe strada Cornişa din municipiul Botoşani, un autoturism condus de H. M. de 28 ani, din comuna Roma, judeţul Botoşani.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcoolpur în aerul expirat.
Ulterior a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, în vederea recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, procedură pe care a refuzat-o.
În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit reprezentanților IPJ.