Gabriel Vaşvari a ratat primul penalty de când este la FC Botoşani în ultima fază a meciului cu Petrolul. Ratarea a costat un punct echipa locală, însă a fost încurajat de oficialii echipei şi de colegii săi. Mijlocaşul a explicat că are stilul său de a bate loviturile, însă s-a întâmplat ceva în minutul 94 al partidei, ceva ce nu vrea să facă public.
„Nu doresc nimănui să fie în pielea unui fotbalist care ratează un penalty, mai ales când echipa este condusă. Nu sunt nici primul şi nici ultimul care ratează. Îmi pare rău că a fost tocmai azi, dacă era să fie putea măcar într-un meci în care echipa mea să fie deja în avantaj. Îmi cer scuze colegilor care au muncit astăzi. A fost ceva de la mine. Şi portarul advers m-a studiat. Băieţii m-au încurajat în vestiar pentru că sunt şi ei fotbalişti şi ştiu ce înseamnă să ratezi”, a declarat Gabriel Vaşvari.