Viitorul consilier local va fi desemnat de pe lista Mișcării pentru Botoșani, după demisia lui Gheorghe Iavorenciuc. Următorul pe lista de candidați ai Mișcării pentru Botoșani la alegerile din 2012 este medicul Constantin Tudorache, însă surse politice spun că acesta nu ar fi interesat de un mandat în Consiliul Local, așa că locul lui Iavorenciuc ar putea fi luat de avocata Elena Lazarec.
Aceasta a mai fost consilier local și în mandatul trecut. Iavorenciuc a renunțat la mandatul de consilier local, vineri, spunând că nu dorește să intre în jocurile politice ale primarului Ovidiu Portariuc.