Procedura de licitaţie publică privind atribuirea Contractului de delegare a gestiunii , prin concesiune, a activităţii de colectare și transport deșeuri, de administrare a staţiilor de transfer şi a depozitului de deşeuri de la Stăuceni a fost aprobată, joi, de consilierii județeni.
Prin adoptarea proiectului, Consiliul Județean poate urca licitaţia pe SEAP pentru identificarea operatorului care să gestioneze depozitul de deşeuri de la Stăuceni. Gheorghe Sorescu crede că până în vară depozitul va deveni operațional.
”Vom scoate la licitație transferul și operarea pe groapa ecologică. Cu alte cuvinte, de la cele cinci stații de transfer, transportul plus operarea pe groapă. Se vor depune oferte și în minim 30 zile-maxim 90 zile cred că lucrurile se vor rezolva. Ar trebui să nu apară contestații”, a menționat Sorescu.
Consilierul județean Dorin Ciuștea a atras atenția asupra majorării tarifului pe tona de gunoi după deschiderea depozitului de la Stăuceni și spune că majorarea se va răsfrânge și asupra facturilor cetățenilor.
”În studiul de oportunitate ni se precizează faptul că în 2009 o tonă de gunoi costa 135 lei și urmează ca aceasta să crească ajungând undeva la 356 lei tona, ceea ce este o creștere substanțială. Poate găsim niște modalități pentru eficientizarea activității în așa fel încât să nu devină și gunoiul o povară pentru cetățeni, mai ales că am observat în ultima perioadă, de când localitățile din județ au trecut la colectarea centralizată a gunoiului, au început să crească cantitățile de gunoi aruncate în rigolele drumurilor, parcări”, a spus Ciuștea.