Zeci de elevi au participat joi, la Colegiul Național ”A.T.Laurian”, la dezbaterea organizată în cadrul Caravanei Naţionale a Forumului Tinerilor. La eveniment a participat și primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, angajați din Primăria Botoșani, conducerea Colegiului Național ”A.T.Laurian”, profesori. Dezbaterea a fost moderată de Andreea Adăscăliţei, ambasador al Dialogului Structurat cu Tinerii din județul Botoșani, care a vorbit despre rolul tinerilor de a se implica în viața comunității. Ea a cerut elevilor prezenți să vorbească despre problemele cu care se confruntă în viața de zi cu zi.
”Colegiul Laurian este o instituție care derulează foarte multe proiecte, iar în toate acțiunile pe care le facem încercăm să încurajăm implicarea voastră în tot ce înseamnă activitate, dezbatere, în așa fel încât fiecare să-și găsească drumul cel mai bun în viață. Cred că aceste dezbateri vin în sprijinul vostru pentru a vă dezvolta abilitățile de comunicare, de negocieri, abilități de a rezolva conflicte, pentru că societatea în care trăim la ora actuală este plină de tot felul de provocări”, a declarat Mihaela Prăjinaru, directorul Colegiului Național ”A.T.Laurian”.
Primarul Ovidiu Portariuc a spus că își dorește să vadă cât mai multe evenimente de acest gen la Botoșani și i-a asigurat pe tineri că este deschis la dialog și că ușa sa din Primăria Botoșani este deschisă oricând.
”Aveți o perioadă, poate cea mai favorabilă din punct de vedere al sprijinului, al suportului, vizavi de inițiativele tinerilor. Avem multe exemple de tineri care au pornit de la implicare civică de acest tip și au ajuns pe poziție de decizie la nivel local, național sau european. Cel mai greu este să faci pasul în a te implica activ, nu doar a recepționa o informație”, a spus Portariuc.
El le-a vorbit tinerilor despre Consiliul Local al Tinerilor, care își propune să concretizeze acțiunile și inițiativele elevilor la nivel local.
”Vreau să vă asigur de tot suportul nostru. Oricând aveți inițiative sau doriți să inițiați acțiuni pe plan local, vă rog să veniți la mine și să avem un dialog pe problemele dv.”, a mai spus Portariuc, care a sugerat că ar trebui să fie inițiate întâlniri lunare cu elevii, fie că este vorba de probleme de educație, de petrecerea timpului liber, de piața forței de muncă, de perspectivele educației.