Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au întocmit dosar penal unui cetăţean român care a fost depistat în trafic circulând cu un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, care avea documentele expirate.
În data de 24 februarie, în jurul orei 05.30, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, a oprit pentru control în localitatea Mihăileni, judeţul Botoşani, o autoutilitară marca Ford, înmatriculată în Marea Britanie, condusă de cetăţeanul român Ioan M., de 27 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la documentele prezentate, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, constatând că inspecţia tehnică periodică este expirată.
Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului lucrare penală pentru infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România.