Biblioteca Judeţeană “Mihai Eminescu” vă dă o nouă întâlnire cu artele, la Clubul Melomanilor. Deschidem stagiunea 2014 cu o manifestare de marcă, avandu-l ca invitat special pe distinsul profesor, dirijor şi compozitor, maestrul Sabin Păutza.
Considerat a fi unul dintre cei mai importanţi muzicieni români din lume, Sabin Păutza a dirijat în Europa, America şi Australia, pe scene celebre precum Carnegie Hall – New York, Santa Cecilia – Roma, Frédéric Chopin – Varşovia şi Philharmonic Hall – Sydney. Conform Mediafax, Sabin Păutza a fost director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey – Plainfield Symphony, fiind dirijor emerit pe viaţă al ansamblului. Premiile dobândite de-a lungul carierei sunt dovadă a aprecierii compoziţiilor sale: diploma de onoare la Concursul Internaţional de Compoziţie de la Salt Lake City – Utah (1985), premiul Rudolph Nissim al Uniunii Compozitorilor din Statele Unite (1990), premiul Martin Luther King Jr. pentru compoziţie (1994). Compania Swift Music Group din Statele Unite i-a editat pe CD seria Opera Omnia, până la această dată fiind lansate primele zece CD-uri.
Pentru a completa acest regal muzical, poetul Cezar Florescu va continua lecţiile de poezie haiku. De asemenea, participanţii la manifestare vor putea admira vernisajul unei expoziţii de pictură realizate de elevii ai claselor a VI-a, a VII-a şi a X-a, de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, profesor Genoveva Gordaş-Dolhescu.
Această minunată clipă de frumuseţe artistică este un cadou pe care biblioteca noastră, împreună cu coordonatorul clubului, prof. Mirel Azamfirei, vi-l oferă dumneavoastră, tuturor botoşănenilor, cu ocazia sărbătorilor ce celebrează dragostea.
Întâlnirea are loc in cadrul Clubului Melomanilor, sâmbătă, 28 februarie, începând cu ora 11:00, la Biblioteca de Limbi Străine, de pe Pietonaul Unirii.