Antrenorul FC Botoşani a prefaţat, miercuri, meciul cu Petrolul Ploieşte, Partida, de vineri seară, este caracterizată ca fiind dificilă. Totuşi, Leo Grozavu a menţionat că gazdele vor juca fotbal şi nu se vor apăra.
” Întâlnim o echipă foarte bună, echipa de pe locul doi cu un lot valoros. Cu un antrenor foarte bun. Mai mult ca sigur ne va aştepta o partidă dificilă. Ca de fiecare dată fotbalul se joacă pe teren, chiar dacă înainte se fac calcule cu cine are mai multe şanse. Mircea Rednic este un antrenor ambiţios, indiferent de situaţia din cadrul clubului şi sunt convins că va motiva jucătorii. Nu cred că insolvenţa poate să îi facă pe ei să trateze meciul mai lejer. Au transferat un jucător pe ultima sută de metri şi l-am urmărit, este un jucător bun. Până la momentul jocului vom gândi strategia şi sper să fim inspiraţi. Sunt posibile schimbări faţă de echipa cu Gaz Metan, în funcţie de forma anumitor jucători, dar mai sunt şi alţi factori. FC Botoşani a demonstrat că indiferent de adversarul pe care îl întâlneşte joacă fotbal, vrea să producă spectacol. Atunci când reuşim este foarte bine, atunci când nu reuşim este mai rău. Vom încerca să jucăm fotbal şi nu vom încerca să speculăm doar o anumită fază de joc, contraatac sau fază fixă. Ştim să atacăm, dar în funcţie de adversar, uneori putem, alteori nu. Îmi primul rând mi-aş dori să securizăm poziţia din prima parte a clasamentului pentru că la începutul campionatului, când s-a pus problema să retrodradeze şapte echipe toată lumea îşi arăta teama de a rămâne în prima ligă. Acum suntem într-o poziţie oarecum liniştită, dar doar aparent liniştită. Mi-aş dori să securizăm ceea ce avem, iar ce avem de acum încolo să fie un bonus. Ne dorim cu toţii mai mult, dar nu vreau să punem o presiune suplimentară pe aceşti băieţi. Încă nu avem experienţa necesară să ne batem la cupele europene. Echipele din faţa noastră au alte bugete, au jucători cu mai multă experienţă”, a declarat Leo Grozavu.
Meciul dintre FC Botoşani şi Petrolul Ploieşti se va disputa, vineri, de la 20.30 şi va fi transmis de Digi Sport 1 şi Look TV.