Viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei acuză strategia de marketing de la FC Botoșani.
El a declarat, marți, într-o conferință de presă, că politica de marketing a clubului este defectuoasă și dezaprobă decizia conducerii de a acorda o subvenție de 50% pentru suporterii din mediul rural și de a reduce abonamentele în retur, fiind dezavantajați în aceste condiții suporterii care și-au procurat abonamente la început de campionat la costuri consistente.
El l-a acuzat în mod direct pe Valeriu Iftime că încurajează în mod direct transportul interjudețean decât fotbalul și suporterii ca să vină la meci.
Potrivit viceprimarului municipiului Botoșani, conducerea clubului a propus o variantă de abonament pentru retur în cuantum de 50 lei și care reprezintă o strategie sinucigașă de marketing, din moment ce la începutul campionatului suporterii au plătit de la 300 la 500 lei abonament pentru întreg sezonul.
”În retur se vine cu această variantă de 50 lei, iar din punctul meu de vedere anul viitor nu vor mai prinde foarte multe abonamente. Vor avea o problemă și iar o să vină cu căciula în mână la autoritățile publice spunând că nu pot să susțină echipa FC Botoșani. Experiența a arătat că abonamentele au fost mai scumpe decât biletele de la fiecare meci însumate și firesc era ca abonamentele să fie mai ieftine, să fie o facilitate pentru suporterii care plătesc o dată în avans pentru întreg sezonul și a doua oară susțin echipa prin prezența constantă la meci”, a menționat Cosmin Andrei.
El a criticat și prețurile exorbitante puse la meciul cu Steaua, de 100 lei, inaccesibile botoșănenilor și în condițiile în care, susține viceprimarul, municipalitatea a investit și investește în acest segment. Potrivit viceprimarului, conducerea clubului a venit în ultim moment la meciul cu Steaua cu o facilitate ”pentru supraponderali”, oferind suporterilor care și-au achiziționat un bilet un al doilea.
”Primim semnale negative din partea clubului în ceea ce privește strategia de marketing a biletelor și abonamentelor pe care le pun în vânzare. Consider că sunt păcăliți suporterii botoșăneni și prin această strategie de a pune prețuri foarte mici în retur, pentru că știm că în retur sunt meciuri mai puțin importante. Nu mai vine Steaua, nu mai vine Dinamo și prețul este de 10 lei. Îmi doresc ca acest preț, carte este accesibil, să fie valabil și în sezonul 2015-2016”, a adăugat viceprimarul.