Acțiunile organizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, pe linia combaterii comerțului ilegal cu produse accizabile și pentru prevenirea faptelor de încălcare a legislației în vigoare privind actele de comerț în piețele agroalimentare și târgurile din județul Botoșani, au continuat săptămâna trecută în localitățile Botoșani, Dorohoi, Ștefănești, Hlipiceni și Podeni.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7500 de lei și au ridicat în vederea confiscării 150 de pachete de țigări, cinci litri de alcool, șapte telefoane mobile și o tabletă, bunuri care erau oferite spre comercializare fără a fi îndeplinite condițiile legale.
De asemenea, i-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă” unui bărbat în vârstă de 47 de ani , care a fost depistat în dimineața zilei de 17 februarie a.c. în localitatea Hlipiceni, în timp ce avea asupra sa 137 de pachete de țigări, a căror proveniență nu a putut-o justifica.
Actele de sesizare vor fi înaintate către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Botoşani, pentru continuarea verificărilor, potrivit unui comunicat al IJJ.