O ciocnire violentă între un moped şi un autoturism a avut loc, duminică seară, la intrarea în localitatea Dumbrăveni, pe DN29. Un bărbat de 41 de ani din localitate, care nu posedă permis de conducere, conducea un moped neînregistrat sau înmatriculat, a efectuat semnal regulamentar de schimbare a direcției de mers, spre stânga, ocazie cu care a intrat în coliziune cu autoturismul condus în spatele său de o tânără de 24 de ani din județul Botoșani, care nu a păstrat o distanță regulamentară în mers.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
„Conducătoarea auto a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar bărbatului de 41 de ani, i s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.