Șoferul care a intrat, miercuri dimineață, cu 103 km/ h în mașina Poliției era bolnav psihic, medicii stabilind că acesta are schizofrenie și tulburări psihoză acută. Dumitru Lăvricuți avea permis de conducere valabil cu toate că afecțiunile sale psihice durează de mai multă vreme. Polițiștii nu au fost informați cu privire la boala acestuia nici de medicul de familie al tânărului de 25 de ani, nici de cadrele medicale ale Secției de psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati, care îl trataseră în ultima lună.
Comportamentul problematic al lui Lăvricuți a fost manifestat și ulterior producerii accidentului, acesta fugind de la spital și de lângă Polioție la scurt timp după ce i-au fost recoltate probe biologice.
Vă reamintim că tânărul din localitatea Cerbu a intrat cu mașina pe care o conducea, un VW Golf 3, într-o autoutilitară, iar apoi s-a oprit în radarul Poliției, care îl surprinsese cu 103 km/h. Înainte de a lovi mașina Poliției, șoferul era să dea peste unul dintre agenții din echipaj, care tocmai coborâse din mașină pentru a-l opri pentru depășirea vitezei legale.
Acesta tocmai avusese până marți permisul suspendat pentru un accident neanunțat Poliției.