Un tânăr a omorât un bătrân pentru a-i fura pensia

talhar in catuse arestat bogdan george iacob (1)Un tânăr, de 27 de ani, a ajuns să fie cercetat pentru infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei după ce a intrat peste un bătrân în casă şi l-a omorât pentru a-i lua pensia.

like facebookConstantin Mihai, din localitatea Sarata comuna Mihălăşeni, a intrat peste vecinul său de 82 de ani, în noaptea de duminică spre luni, şi a început să îl lovească şi ca să se asigure că a murit l-a ştrangulat. Apoi a scotocit prin casă şi a găsit pensia bătrânului. Poliţiştii au reuşit să îl identifice pe agresor şi l-au reţinut.

„În urma leziunilor suferite, victima a decedat, moartea acesteia fiind violentă, datorându-se asfixiei mecanice prin ştrangulare. Inculpatul a fost reţinut pe timp de 24 de ore şi urmează să fie prezentat Tribunalului Botoşani cu propunere de arestare preventivă pe timp de 30 de zile.Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *