Angajații Spitalului Județean vor primi bonurile de masă pe lunile ianuarie și februarie. Președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu, a declarat că până la sfârșitul lunii februarie vor fi alocate fonduri spitalului pentru asigurarea a 80% din bonurile de masă pe cele două luni, dar și pentru plata asistenților care au promovat în grad.
”Până pe 15 martie vor primi banii pe ianuarie și februarie, pe tot ce înseamnă bonuri de masă și pentru asistenții care au crescut în grad”, a spus Țurcanu.
Spitalul Județean a încheiat luna ianuarie cu un deficit de 1,3 miliarde lei vechi, în condițiile în care efortul bugetar a crescut, odată cu majorarea salariilor în sistem, la 3,8 miliarde lei vechi și în condițiile în care deficitul bugetar în ianuarie 2014 a fost la aceeași instituție de 8 miliarde lei vechi, mai spune președintele CJ.
”Deficitul a fost minim iar în viitor poate ajunge cu creșterea salarială mare pe zero”, a adăugat Țurcanu.