Federaţia Sindicatelor Independente din Banca Comercială Romană (BCR) a anunţat luni managementul BCR că a cerut membrilor săi să declanşeze o grevă generală pe termen nelimitat. Aceasta va incepe miercuri la ora 9, iar decizia a fost luată pe fondul nemulţumirilor legate de salarii, informează banca. BCR mai anunţă că, pe fondul grevei, "este posibil ca nu toate unităţile să fie in postura de a servi clienţii".
Decizia FSI survine in contextul in care Contractul Colectiv de Muncă a expirat la sfirşitul anului trecut. La jumătatea lunii august 2008, angajaţii BCR s-au aflat, pentru trei zile, in grevă japoneză.
"Reprezentanţii FSI au intrerupt negocierile imediat după etapa concilierii, refuzind astfel dialogul", se precizează in comunicatul remis luni de BCR.
"Suntem cu adevărat surprinşi de abordarea sindicatului, cu atit mai mult cu cit, in cele aproape două luni cind ambele echipe au fost implicate in procesul de negociere, managementul a formulat nu mai puţin de şase oferte succesive menite să ofere angajaţilor BCR un pachet salarial adecvat şi să incheie negocierile", susţin reprezentanţii conducerii BCR.
Ofertele au reprezentat un angajament pe care banca şi-l poate permite in condiţiile economice actuale şi au fost făcute alături de angajamentul managementului de a păstra numărul de angajaţi la nivelul de aproximativ 8.700.
"Managementul BCR a făcut cea de-a şasea ofertă in timpul intilnirii de conciliere desfăşurată la sfirşitul săptăminii trecute, vineri, 9 ianuarie, in prezenţa conciliatorului legal desemnat, ofertă care a fost respinsă de reprezentanţii sindicali fără a oferi vreo explicaţie sau motivele concrete asupra neacceptării acesteia", se mai precizează in comunicatul băncii.
Potrivit acestuia, BCR oferă "menţinerea majorităţii drepturilor din Contractul Colectiv de Munca pe 2008, menţionind clar că stimulentele de vacanţă şi de Crăciun sunt legate de performanţele financiare ale băncii", in condiţiile in care "conducerea este dispusă să stabilească criterii de performanţă impreună cu sindicatul pentru a asigura corectitudine şi transparenţă". In plus, banca "işi va indeplini angajamentul de a acorda o mărire de salariu cu 50% din rata inflaţiei pe 2008".
Managementul băncii consideră că motivele din spatele deciziei sindicatului nu justifică in mod real declanşarea grevei generale şi va contesta in Justiţie legalitatea acţiunii de protest. In acelaşi timp managementul BCR este in continuare deschis dialogului.
Conform notificării primite luni de managementul băncii din partea Federaţiei Sindicatelor Independente din BCR, declanşarea grevei are loc "avind in vedere rezultatul concilierii", "respectiv neajungerea la un acord cu privire la contractul colectiv de muncă" şi "ţinind cont de mandatul pe care salariaţii l-au dat echipei care a asigurat reprezentarea acestora in cadrul procedurii de conciliere".
Reprezentanţii FSI au solicitat la conciliere menţinerea prevederilor contractului colectiv de muncă pe 2008, cu unele modificări agreate anterior cu conducerea BCR, precum şi o creştere suplimentară a salariilor cu 3% care se adaugă la majorarea cu 50% din rata inflaţiei pe 2008.