Polițistul de 49 de ani care a încercat, sâmbătă, să se sinucidă în urma unor certuri cu soția sa a ieșit, duminică dimineață, din comă. Subofițerul de poliție s-a arătat constient de starea sa, însă a refuzat să coopereze cu colegii săi, dar și cu procurorii, care au deschis o anchetă în cazul său.
Cezar Surmei nu vrea să vorbească cu nimeni despre ceea ce s-a întâmplat, astfel încât este greu de aflat dacă ceea ce i s-a întâmplat a fost o premeditată acțiune de suicid sau un accident.
Vă reamintim că Surmei a avut, sâmbătă, o ceartă cu partenera de viaţă, iar apoi a băut clor o cantitate importantă de clor.
Poliţistul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Mavromati unde a primit îngrijiri medicale.
Subofiţerul activează în cadrul Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani. A fost ofiţer, însă a ajuns subofiţer după ce nu a mai susţinut unele examine. Sâmbătă dimineaţă trebuia să intre în tură.
A întârziat şi a început să fie sunat de un coleg, nu a răspuns, însă după ce i s-a făcut foarte rău din cauza clorului şi-a sunat colegul şi i-a spus ce s-a întâmplat. Acesta din urmă a chemat ambulanţa. În prezent, politistul este internat pe secţia de terapie intensivă