Un electrician a fost transportat de urgenta la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu (Neurochirurgie) din Iasi, joi, dupa ce i s-a rupt un vas de sange din creier. Tanarul in varsta de 28 ani, din judetul Botosani, era urcat pe un stalp de electricitate pentru a remedia o defectiune. La un moment dat, acesta a simtit dureri intense de cap si si-a pierdut cunostinta. Electricianul a ramas intepenit pe stalp. Pana sa-si dea seama colegii ce se intampla, acesta si-a revenit si a coborat singur.
„Investigatiile Computer Tomograf au evidentiat o hemoragie subarahnoidiana prin ruptura unui anevrism, o dilatatie a unei artere cerebrale care s-a rupt. Sunt situatii in care anevrismul poate sa ramana nedepistat, dar atunci cand se rupe poate sa duca la decesul pacientului. Intr-o astfel de situatie trebuie luate masuri urgente in primele 24-48 de ore. Pacientul este inca in investigatii. Urmeaza sa stabilim ce metoda operatorie vom aborda. Nu se stie, deocamdata, cauza care a dus la aparitia acestui anevrism„, a declarat dr. Florin Gramada, purtator de cuvant la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu.
Sursa: Buna Ziua Iasi