Un fost taximetrist din Botoșani, sclav în Sicilia. Câți bani a strâns în zece ani de muncă

botosanean sicilia„Aici ma plang doar lui Dumnezeu, pentru ca e singurul care ma aude”, povesteste Constantin Ifrim, un roman care la 55 de ani considera ca si-a irosit viata in Sicilia.

S-a izolat la o ferma pentru a strange bani, dar i-a dat pe operatii si doctori. In tara, are copii si nepoti pe care nu i-a mai vazut de ani buni. Canta singur prin serele uriase, unde traieste si munceste la negru si spune ca daca ar da timpul inapoi n-ar mai face agricultura in conditii mizere.

Marina di Acate, un sat la marginea Siciliei. Un loc in care valul de sere pare ca se uneste cu valurile Marii Mediterana. S-a lasat seara si intr-una din ferme am gasit o lumina.

„Astea-s conditiile in campanie! Daca nu ti le faci tu, nu ti le face nimeni!
– Si cat timp stati aici?
– Toata Campania! De anul trecut din august, pana se termina, la anul!”

Constantin Ifrim are 55 de ani. Si de 10 este in Italia. Primii doi i-a petrecut la Roma unde a dormit pe strazi si prin cladiri parasite si a muncit cu ziua prin constructii. De 8 ani a venit in Sicilia, unde a locuit si locuieste numai prin ferme.

„Te obisnuiesti asa.
– Si numai munca asta ati facut?
– Numai asta!
– Si de ce nu faceti acasa?
– Acasa ce sa fac, eu am fost taximetrist acasa, ce sa mai fac.
– Unde ati fost taximetrist?
– In Botosani.
– Si la tara ati muncit acasa?
– Nu, ca sunt nascut in oras. Eu mai mult prin intreprinderi am lucrat pe trailer.
– Si aici cand ati venit, nu a fost un soc?
– E, am luat usurel usurel, si incet am invatat si am schimbat profesia. Cum ar veni aici muncesti, aici stai! Daca nu ai mijloc de transport aici, nu ai masina, esti mort!. Trebuie sa te duci pe jos si e departe.
– Si nu v-ar fi mai usor sa stati undeva cu chirie in oras?
– Pai dar nu imi convine. La 25 de euro pe zi, mai platesc si 300 de euro casa? La 600 pe luna, 650, mai e lumina si astea, ce-am facut?”

Nu are nicio calificare in agricultura, dar spune ca a invatat toate tainele plantelor si legumelor de sera. Sta intr-un fost post de paza, in care si-a amenajat un mic altar deasupra patului, intr-o camera de 2 pe 4 metri, in care are un pat, cateva dulapuri, un aragaz si un televizor. Si mai are ceva – multa igrasie si infiltratii, din cauza umiditatii mari si a temperaturilor scazute noaptea. Langa adapost si-a amenajat o baie unde a cumparat un boiler.

„Era un pic mai rau la inceput ca nu stiam mersul si am lucrat la castraveti prima data. Cazarea era mai naspa. Am stat la un garaj nu aveai baie nimic, trebuia sa iti faci nevoile pe unde apucai. Trebuia sa te speli la lighean si cu asta basta. Sapte luni de zile am stat intr-un garaj.”

O camera spatioasa, gresia si faianta – conditii pe care Constantin le avea in apartamentul din Botosani, sunt un vis la ferma siciliana. „Care nu ar vrea sa mearga acasa. Sa muncim acasa nu sa stau aici. Sa castigi banii cu sange. Ati vazut la ce ora ies. Nu sunt spalat inca deabia am terminat, inainte de a veni voi. „

„- Din 2004 pana astazi ati realizat ceva? Ati reusit sa strangeti ceva?
– Nu, nu. Nu, ce am mai trimis la copii, nu ai cum. Eu singur, in doi da faci, familie.”

like facebookL-am cautat, in tara, pe fiul cel mare al barbatului. Locuieste modest la tara, cu sotia si cei 3 copii, carora Constantin le mai trimite din cand in cand bani din Italia. Micutii si-au vazut bunicul prima si singura data, acum 3 ani, cand nea Constantin a venit pentru cateva zile in Romania.

„Nu stiu cum munceste ca a avut si 3 operatii la stomac si la ochi implant de cristalin”, spune fiul sau.

„- Daca v-ati intoarce in timp inapoi 10 ani inainte, ati face la fel, ati proceda la fel?
– Nu, nu”,
 spune si Constantin.

Pe fiul cel mic al lui Nea Costica l-am gasit internat la Spitalul din Botosani, cu probleme de sanatate.

„Aveti cui sa spuneti ca nu va e usor?
– Mie insumi atat. Mie insumi si lui Dumnezeu! Cand vorbesc cu el, atat. Si ma rog sa fiu sanatos sa merg inainte. Aici nu poti sa iti faci visuri, pentru ca zi de zi in aceleasi buruieni. Aici, in salbaticie.”

Isi incheie fiecare zi de munca dupa acelasi ritual: pune haine la inmuiat, si se apuca de gatit, tragand cu ochiul la televizorul vechi, la care prinde 2 posturi romanesti.
Cu patronul sau nu are o relatie prea buna. L-a angajat la negru si implicit, omul nu are prea multe drepturi.

„La asta de exemplu, daca lucrezi un an sau sa zicem ca maine se intampla ceva si maine te enervezi si se enerveaza el si nu imi convine orarul si daca ii spun ca bai dar muncim 10 ore gata se termina, Daca nu iti convine bagajul si pleci, care-I problema. Ca sa iti atingi scopul trebuie sa taci sa muncesti, sa iti vezi de treaba ta.
– Dar autoritatile nu va protejeaza? Autoritatile italiene.
– Dar ce treaba au ele cu noi. „

Trec ore, zile, ani. Pentru el sunt la fel. Se multumeste cu putin, pentru ca a trait candva mai rau de atat.

„Trebuie sa iti dai singur curaj si sa fii optimist, pentru ca sunt zile in care iti blestemi si ziua in care te-ai nascut. Pentru ca asta nu are mila de tine. Pe el il intereseaza atat, sa ii muncesti. Nu il intereseaza ca te doare ca nu te doare, ca esti bolnav ca nu esti bolnav. Lui nu ii iesi la munca o zi doua, la revedere, vine si iti spune. Elibereaza casa ca maine aduc alt operai. „

S-a izolat de lume, traieste precum un sihastru. Actioneaza ca un robot, setat sa munceasca la limita subzistentei. Si pare ca aici s-a pus la adapost de greul familiei din tara. A „intepenit” intr-o obisnuinta care il tine captiv in pustnicia serelor siciliene. A cheltuit cateva mii de euro pe operatii, si viseaza la perioada cand era insurat si ii mergea bine, ca taximetrist la Botosani.

„- Simtiti ca va irositi viata muncind aici?
– Dar si asa viata mea e terminate de acum la 55 de ani. Daca aveam 20 de ani da, hai ziceam o tai dar la 55 unde sa ma duc? Aici e greu, in Sicilia e greu.”

L-am lasat pe nea Constantin sa se odhineasca. Am revenit a doua zi la prima ora. Intr-o saptamana trebuie sa se ocupe de 2 sere cu vinete, pe aproape un hectar.

„Patronul e acasa, doarme. El vine numai asa cand zice am plecat nu am plecat. Aici sa fiti oleaca atenti, ca astea-s conditiile de sera.”

Cei de la Consulatul din Catania, aflat la 150 de kilometri distanta, nu stiu nimic de acest roman. Ca de multi altii, care muncesc la negru si nu isi declara prezenta pe insula. Se pot inregistra telephonic, au la dispozitie un serviciu de care multi nu stiu sau nici nu vor sa auda.

„Nu sunt constienti desi noi le-am comunicat acest lucru, ca e in ajutorul lor lor. Noi nu vrem sa facem o baza de date cu ei, vrem sa-I ajutam sa le putem acorda sprijin in situatii de urgenta”, spune Ion Iacob, consul Catania.

„Aici trebuie sa ai rabdare, pasenta cum zic italienii daca nu esti incarcat cu rabdare nu faci nimic la sera. Lucrezi singur, te gandesti la lucruri frumoase, numai asa si te duci”, spune si Constantin

In perioadele de recolta, patronul mai aduce si alti muncitori cu ziua, la cules. Romani si romance care se amagesc avand impresia ca daca vor castiga mai mult, traiesc mai bine. E un compromis urias, pentru ca unii dintre ei ajung sa fie exploatati cu arma, constransi prin viol si obligati sa accepte munca la negru.

„Au fost situatii in zona Puglia, Foggia, in care ne-au comunicat ca se gasesc undeva, nu stiu unde se indreapta, nu au putut sa ne comunice o localitate macar, o strada, nimic!”, mai spune Ion Iacob, consul Catania.

Constantin Ifrim spune ca saracia si lipsa unor alternative in tara l-au constrans sa accepte sihastria fermelor siciliene. Daca nu il da afara patronul, aici il gasim si anul viitor. La Marina di Acate, una dintre sere, langa mare….

Sursa: Stirile ProTv

 

One thought on “Un fost taximetrist din Botoșani, sclav în Sicilia. Câți bani a strâns în zece ani de muncă

  1. bun baiat nea costel, muncitor , pacat ca a ajuns acolo. ar merita sa munceasca in romania pe la o familie de gospodari in schimbul unui loc de dormit si ceva salariu, ar duce-o mai bine langa ai lui!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *