Semestrul II va fi unul foarte încărcat atât pentru profesori, cât și pentru elevi, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Mihaela Huncă. În această perioadă, spune șefa IȘJ, se realizează vacantarea posturilor de către fiecare unitate de învățământ și se pregătesc rapoartele în ceea ce privește activitatea IȘJ, dar și a unităților de învățământ. Huncă a spus că analiza activității pe semestrul I va fi prezentată în cel mult două săptămâni într-o ședință cu directorii.
Tot atunci, vor fi prezentate și documentele manageriale pentru semestrul al doilea.
”Este un semestru foarte încărcat. În afară de concursurile pentru experți în management educațional, gradații, activitățile specifice calendarului de mobilitate a cadrelor didactice, concursuri de inspectori generali, generali adjuncți, directori ai casei corpului didactic, inspectori școlari sunt și simulările examenelor naționale. De asemenea, avem și evaluarea elevilor de clasa II-a, IV-a și VI-a. Este un semestru foarte încărcat și sper ca toți colegii mei să fie ancorați în aceste activități și să putem finaliza semestrul în condiții bune”, a menționat Mihaela Huncă, inspector general al IȘJ.