Un procuror criminalist botoşănean acuzat de fapte de corupţie a fost eliberat din Penitenciarul Iaşi după ce anterior fusese bătut crunt de un deţinut.
Magistratul-suspendat Vasile Şelaru a fost încarcerat în închisoarea ieşeană până acum câteva zile, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis să înlocuiască măsura arestului preventiv emisă pe numele său cu arestul la domiciliu. Unul din motivele acestei decizii a instanţei este de-a dreptul surprinzător.
Procurorul Şelaru a fost deja plasat la domiciliul său, din Botoşani, de unde va veni periodic la Iaşi pentru a participa la procesul în care este judecat. Potrivit unor surse juridice, apărătorii lui Şelaru au invocat, în cererea de eliberare, perioada mare de timp de când acesta se afla încarcerat, dar şi faptul că dosarul acestuia a trecut de camera preliminară. Un alt motiv invocat de apărătorii lui ar fi fost şi faptul că Vasile Şelaru ar fi fost bătut de un deţinut din Penitenciarul Iaşi. Incidentul s-ar fi petrecut în urmă cu câteva săptămâni, au transmis aceleaşi surse. Procurorul-suspendat ar fi primit mai multe lovituri, având o coastă fisurată şi primind certificat medico-legal cu mai multe zile de îngrijiri medicale. Apărătorii lui Şelaru au refuzat să ofere vreun punct de vedere referitor la acest caz.
În perioada în care Şelaru a fost în arest preventiv, acesta a stat în aceeaşi cameră cu fostul liberal Relu Fenechiu, încarcerat şi el la Iaşi, au menţionat surse din cadrul închisorii ieşene. Cei doi sunt încadraţi în rândul deţinuţilor cu risc de vulnerabilitate, având o cameră separată de cea a restului puşcăriei.
Vasile Şelaru a fost arestat preventiv pe 28 iulie 2014, fiind mutat în luna septembrie în Penitenciarul Iaşi, odată cu trimiterea sa în judecată. El este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi de trafic de influenţă. Una dintre fapte a fost plasată de anchetatori la finele anului 2013, atunci când Şelaru ar fi promis unei persoane acuzate de furt că va influenţa membri ai Curţii de Apel Iaşi pentru a admite un recurs şi a o scăpa de închisoare.
De asemenea, în mai 2014, Şelaru a lăsat impresia că are influenţă asupra unui ofiţer de poliţie din Vaslui care avea spre soluţionare o cerere de avizare a unei firme de pază. El ar fi cerut 700 de lei de la patroana acelei societăţii pentru a-l determina pe ofiţer să soluţioneze favorabil acel dosar.
Tot în mai 2014, Şelaru a acceptat să fie cazat pe litoral pentru a interveni pe lângă un procuror de la Parchetul Local din Bârlad în scopul eliberării unui tânăr cercetat pentru furt. Procurorul criminalist ares o vechime de 18 ani în magistratură, iar în urmă cu doi ani a candidat la funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Sursa: Ziarul de Iaşi