Inimi din pănuș, inimi împletite din lână și sfoară, păpuși confecționate special pentru sărbătorile iubirii care se apropie luna aceasta, inimi cusute, brățări, ii, dar și accesorii vestimentare împletite și croșetate.
Toate acestea pot fi găsite începând de marți și până duminică la Targul Handmade, care sa deschis la Uvertura Mall. Evenimentul este organizat de Asociația Buzzmedia și se află la cea de-a doua ediție.
În total participă 14 artiști pricepuți în arta lucrurului făcut de mână, fiecare cu tehnicile personale de lucru. Cei care doresc să-și procure un cadou pentru cei dragi au ocazia să afle direct de la participanții târgului și povestea lucrărilor.
„Inima aceasta este obosită de atâtea căutări , dar după cum vedeți alături, mai sus și mai mic, am pus o inimă mai mică în sensul că speranța nu e pierdută. Eu mă documentez din simbolistică, nu fac chiar așa după ureche”, a spus Petrică Timofciuc, unul din participanți.
La târgul handmade care s-a deschis astăzi participă și trei dintre tinerii de la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Lucie Lecomte, prezente cu diferite accesorii vestimentare realizate chiar de ei cu croșetul sau andrelele.
„50 la sută din ceea ce vindem e al nostru, jumătate e la centru, am fost învățați aici să facem și ne place”, ne-a spus una dintre fetele prezente la târg din partea centrului.
Târgul poate fi vizitat la etajul al III-lea al mallului până duminică inclusiv.
„Îi invităm pe toți botoșănenii care doresc și altceva, în afara de lucrurile gata făcute din comerț, pentru a-și decora casa sau pentru a dărui ceva frumos unei persoane dragi. Au de unde alege, sunt lucruri frumoase, pe lângă care nu poți trece fără să nu admiri câteva minute. Sperăm și pe viitor să mai organizăm astfel de târguri pentru că e un mod de a recunoaște munca și răbdarea pe care acești oameni o investesc în lucrările lor. Sperăm ca la următorul tîrg de acest fel să poată participa mai multe persoane”, a spus Ioana Matfeev, organizatorul acestui târg.