Femeie de 34 de ani, prinsă cu țigări de contrabandă pe strada Grivița

pachete tigari gasite de jandarmiÎn urma executării unor acțiuni pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile, jandarmii au depistat două persoane care comercializau țigări de contrabandă. În primul caz, un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost identificat în centrul localității Trușești, unde comercializa trecătorilor pachete de țigări de proveniență Republica Moldova.

La controlul autovehicului în care se afla bărbatul, jandarmii au găsit 125 de pachete de țigări, care au fost ridicate în vederea confiscării. A doua persoană care comercializa țigări de contrabandă, de această dată o femeie de 34 de ani, a fost observată pe strada Grivița din municipiul Botoșani, unde lucrează la un modul stradal.

Cele 155 de pachete de țigări găsite de jandami au fost, de asemenea, ridicate în vederea confiscării.

like facebookÎn ambele cazuri,au fost întocmite acte de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, faptă pedepsită de Codul Vamal cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Pachetele de țigări, împreună cu actele de sesizare întocmite, au fost înaintate Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J.Botoșani, pentru continuarea verificărilor.

Sursa: comunicat IJJ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *