Un procuror şef din Botoşani a fost transferat, începând cu data de 2 februarie 2015, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Este vorba de şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, Ciprian Mihai, care a fost delegat până pe data de 1 august să lucreze pentru Serviciul Teritorial Suceava al DNA. Ulterior, DNA va organiza concurs pentru acest post, fiind şanse mari ca procurorul botoşănean să rămână în sistemul anticorupţie.
Mihai ocupa cu interimat şi funcţia de procuror şef la Dorohoi, după ce în toamna anului trecut promovase concursul pentru funcţia de procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Procuror şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi a fost desemnat Florin Claudiu Anichitoaiei.