Efort financiar de câteva miliarde lei vechi la societatea Urban Serv, după majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie. Simion Drelciuc, directorul Urban Serv, a declarat că la toți cei 350 de salariați le-au fost majorate lefurile, întrucât contractul colectiv de muncă al societății prevede că salariul minim stă la baza calculării grilei de salarizare. Drelciuc spune că se va încerca ca în noul contract colectiv de muncă să fie modificate unele clauze, altfel societatea va avea probleme financiare.
”Prin contractul colectiv de muncă de la noi, salariul minim stă la baza calculării grilei de salarizare. Odată ce s-a mărit salariul minim la 975 lei, automat au crescut toate salariile. Efortul financiar la noi este mult mai mare. Când s-a negociat contractul pe vremuri, așa s-a încheiat. Noi am mărit salariile pe ianuarie datorită salariului minim, dar sper ca până în iulie să renegociem noul contract unde aceste clauze vor fi altfel”, a menționat Drelciuc.
După indexare, cel mai mare salariu, al unui șef de sector ajunge la aproape 3.400 lei brut, iar cel mai mic, măturător. la 1.670 lei brut, plus tichete de masă..
Fondul de salarii la crescut, după majorarea din ianuarie, cu 4,2% la societatea Urban Serv.
Salariul maturatorului este mult mai mare ca a unui doctor debutant Halal! Si cu tichete de masa !