O firmă din Botoşani va angaja, în acest an, peste 1.000 de salariaţi. Aceasta a câștigat mai multe licitații pentru implementarea unor proiecte majore, însă, pentru a putea duce la îndeplinire obiectivele contractate, are nevoie de personal.
Este vorba despre compania Elsaco, care a câştigat două licitaţii la Oradea şi Iaşi, în valoare de 90 de milioane de euro pentru reabilitarea surselor de căldură.
Valeriu Iftime, acţionarul majoritar al societăţii, susține că a angajat deja 30 de ingineri care vor coordona proiectele, iar pe perioada lucrărilor, care se va întinde pe aproximativ un an şi două luni de zile, îşi va tripla numărul salariaţilor.
Omul de afaceri a afirmat că cea mai mare parte a forţei de muncă va fi angajată din zonele unde se desfăşoară proiectele.
„Fără îndoială că cele mai mari licitaţii sunt pe bani europeni. Acele proiecte sunt pentru reabilitare. Este o mare realizare pentru Elsaco şi 60% din ceea ce înseamnă această companie este concentrată pe cele două lucări. Estimez peste 1.000 de oameni în perioada de vară, dar şi acum muncim. Angajamentul nostru este să avem pe termen lung aceeaşi desfăşurare, altfel aceşti oameni pe care îi angajăm acum, îi trimitem acasă după ce se termină cele două proiecte. Ne pregătim serios pentru etapa a doua a fondurilor europene pe mediu unde vor fi licitaţii de 3 miliarde de euro pe apă şi canalizare”, a declarat Valeriu Iftime.
Grupul de firme Elsaco are în prezent aproape 500 de salariaţi, cea mai mare parte dintre ei concentraţi în judeţul Botoşani. Firmele au activitate de la construcţii, IT, ecologie până la fabricarea instrumentelor de control şi navigaţie. Cea mai mare firmă din grup, Elsaco Electronic a avut, în 2013, o cifră de afaceri de peste 219 milioane de lei.