Un client al unui bar din strada Primăverii a ajuns, vineri noapte, la spital după ce a fost bătut de doi tineri clienţi ai aceluiaşi local. Este vorba despre barul Azur, iar incidentul s-a produs în jurul orei 1.00 noaptea.
Cei doi tineri, unul de 17 ani şi unul de 25 de ani, s-au îmbătat şi au început să se certe cu un bărbat de 35 de ani. De la câteva replici dure s-a ajuns la bătaie.
Barmanul a solicitat intervenţia jandarmilor, dar şi a ambulanţei. Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Mavromati, iar cei doi agresori la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.
În cazul minorului au fost chemaţi şi părinţii pentru a asista la audieri. Cei doi s-au ales atât cu amenzi contravenţionale de 100 de lei în cazul adolescentului şi 200 de lei în cazul tânărului de 25 de ani, dar şi cu dosar penal pentru lovire.