Viceprimarul Cosmin Andrei a spus, vineri, că absențele consilierilor locali la ședința extraordinară de Consiliu Local demonstrează lipsa de interes a acestora față de problemele cetățenilor din municipiul Botoșani.
”Sunt dezamăgit. Se pare că pentru unii weekend-ul a început mai devreme, vineri nu se lucrează. Asta demonstrează interesul pe care îl acordă colegii consilieri pentru problemele orașului. Erau proiecte destul de urgente pentru municipalitate. Sunt dezamăgit de lipsa de interes pe care o demonstrează. Este o lipsă de interes și sper să fie judecați de cetățeni, nu de noi”, a spus Cosmin Andrei.
Din lipsă de cvorum, ședința extraordianară de CL nu a mai avut loc. 14 consilieri locali s-au învoit, majoritatea din PNL, și numai nouă au fost prezenți.