Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Biroul Teritorial Buzău au efectuat, luni, mai multe percheziţii în Buzău şi Botoşani pentru destructurarea unei reţele de proxeneţi.
Procurorii au efectuat şapte percheziţii la patru persoane acuzate de proxenetism şi trafic de persoane. Potrivit anchetatorilor, în perioada mai – septembrie 2014 membrii grupării au recrutat mai multe persoane de sex feminin în scopul practicării prostituţiei pe teritoriul Marii Britanii.
Victimelor li se promiteau locuri de muncă în cluburi de agrement din Marea Britanie, cu posibilitatea recrutării de clienţi pe site-urile de adulţi sau erau atrase prin metoda cunoscută sub denumirea de „lover boy”.
Din activitatea de prostituţie a victimelor, membrii grupării au obţinut peste 65.000 lire sterline.
„Suspecţii urmează sa fie conduşi pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Buzău, urmând ca la finalizarea acestei activităţi să se propună măsurile legale care se impun.Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată într-un comunicat DIICOT.