Meteorologii au emis, vineri, o atenționare de precipitaţii însemnate cantitativ, intensificări ale vântului. Astfel, începând de vineri, 23 ianuarie, ora 18,00, și până duminică, 25 ianuarie, ora 10,00, aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi la început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (24/25 ianuarie) precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi pe spaţii restrânse în rest.
În Banat şi Oltenia cantităţile de precipitaţii vor fi mai abundente şi vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat, în zona deluroasă şi montană aferentă, 30…40 l/mp. In Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste cu viteze ce vor depăşi la rafală 70…80 km/h viscolind şi spulberând zăpada.
Temporar, intensificări ale vântului se vor semnala local în regiunile sudice şi pe arii restrânse în centru, cu viteze de 45….55 km/h şi izolat peste 55…65 km/h.
În cursul zilei de duminică, 25 ianuarie şi al nopţii de duminică spre luni (25/26 ianuarie) va mai ninge în zonele montane, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte. In regiunile sudice şi estice se vor cumula cantităţi de precipitaţii în jurul a 10 l/mp.