Autorităţile au lansat o invitaţie publică pentru botoşănenii care vor să participe la manifestările dedicate Zilei Unirii Mici. Astfel, manifestările vor avea loc, sâmbătă, de la ora 11 la monumetul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Prefectul a invitat la momentele festive reprezentanţii Consiliului Judeţean, ai Primăriei Botoşani, directorii instituţiilor deconcentrate, precum şi membrii organizaţiilor politice din Botoşani.
„Fiind în zi de sâmbătă, vom avea posibilitatea să participăm cât mai mulţi dintre botoşăneni la un eveniment care ar fi trebuit, poate de mult, marcat cu o mai mare amploare. Fac un apel către directorii unităţilor de învăţământ, către profesorii de istorie, să vină la monumentul lui Cuza împreună cu elevii lor. Suntem datori să nu ne uităm istoria.”, este invitaţia prefectului Costică Macaleţi.
Ziua Unirii Mici a fost declarată zi naţională de către cele două camere ale Parlamentului, votul final fiind dat de Camera Deputaţilor pe 5 decembrie anul trecut. Ziua Unirii Principatelor Române a fost introdusă şi în Codul Muncii ca zi liberă.