FC Botoşani are şanse să primească în acest an o sumă consistentă din partea Primăriei municipiului Botoşani. În urma repartizării bugetului, în primă fază, la capitolul finanţarea nerambursabilă a proiectelor sportive şi culturale s-au alocat 1,3 milioane de lei.
Conform primarului Ovidiu Portariuc, experienţa anilor anterior a arătat că pentru finanţările activităţilor culturale se alocă în jur de 200.000 de lei, iar restul revine activităţilor sportive.
Ponderea covârşitoare la finanţărilor activităţilor sportive se aşteaptă a se înregistra la FC Botoşani, însă edilul a evitat să se antepronunţe menţionând că proiectele depuse la primărie vor fi analizate de o comisie de specialitate. Finanţarea este aproape de nivelul din cursul anului trecut.
Conducerea Consiliului Judeţean a anunţat că în acest an nu va aloca bani pentru organizaţii neguvernamentale.