Municipiul Botoşani este considerat, într-o analiză, cea mai ieftină reşedinţă de judeţ din România. Potrivit analizei Adevarul costurile de trai sunt cele mai mici, raportând la anunţi factori.
S-au luat în calcul preţurile cerute în restaurant pentru diverse produse, preţurile din pieţe şi magazinele alimentare, tarifele din transportul local, dar şi preţul carburanţilor, utilităţile, activităţile de sport, îmbrăcămintea şi încălţămintea, chiria şi salariul net. Aceste preţuri sunt raportate la salariul mediu net obţinut în fiecare oraş în parte.
Astfel, la restaurant în Botoşani, o porţie de friptură costă, în medie, 11 lei, o bere la halbă – 4,5 lei, iar un cappuccino – 5 lei. În magazine, un litru de lapte poate fi cumpărat cu 4 lei, 12 ouă – cu 8 lei, un kilogram de mere – cu 3,5 lei, iar un kilogram de portocale – cu 5,5 lei. Biletul pentru o călătorie cu transportul în comun în Botoşani costă 1,75 lei, abonamentul este, în medie, 20 de lei, iar tariful de taxi – 2,5 lei/kilometru.
Pentru utilităţi, incluzând curentul electric, încălzire, apă şi salubritate (apartament de 85 de metri pătraţi), un locuitor din Botoşani va plăti lunar 400 de lei. Un abonament la fitness costă 55 de lei, iar un bilet la cinema – 15 lei. Chiria pentru un apartament cu o cameră în centrul oraşului Botoşani este 500 de lei, iar pentru unul în afara centrului – 400 de lei. Pentru un apartament cu trei camere, chiria este 1.200 de lei în centru oraşului şi 900 de lei la periferie. Aici, salariul mediu net nu depăşeşte cu mult 1.500 de lei.
Sursa: Adevărul
fain la botosani. hai sa ne mutam cu totii acolo 😐 cine citeste articolul asta va crede ca botosaniul este un mic colt de rai :)))