Vezi povestea a trei botoşănence ajunse victime a unei reţele de traficaţi de carne vie!

fata bani prostitutieTrei tinere din Botoşani au ajuns să fie racolate de membri unei reţele de traficanţi de persoane şi au ajuns să le fie spulberate speranţele la o viaţă mai bună. Celor trei fete, minore, li s-a s-a promis că vor ajunge în străinătate şi vor munci în restaurante.

like facebookCa să fie convingători, membrii grupării s-au dus acasă la părinţii fetelor şi le-au promis că fete vor duce un trai mai bun, le asigurau transportul şi costurile pentru paşaport, iar banii fetele le restituiau din primul salariu. Ajunse în Spania au fost ameninţate şi bătute, iar în final obligate să se prostitueze.

Paula I a fost racolată în anul 2004 şi până la eliberarea paşaportului, victima a fost cazată împreună cu o altă minoră racolată, tot din judeţul Botoşani, în locuinţa lui Medeleanu din oraşul Făurei. De aici, a fost dusă cu autocarul în Spania şi cazată într-un apartament din oraşul Llanca, însă după o săptămână a fost obligată să se prostitueze în clubul „Dallas”, din oraşul Jonchera, sub numele de „Silvia” (avea la ea o copie a unui paşaport emis pe numele „Silvia V…”. Medeleanu, spun anchetatorii, „a agresat-o fizic şi a ameninţat-o că va avea de suferit atât ea, cât şi familia sa” dacă nu se va supune.

Terorizată de proxeneţii brăileni, fata de 17 ani a ajuns jucăria sexuală a spaniolilor, având câte 4-5 clienţi pe noapte, tariful practicat fiind de aproximativ 60 de euro de persoană.

„Prin folosirea agresiunii fizice şi ameninţărilor, sub supravegherea inculpaţilor Daniela Tănase şi Liliana Medeleanu (Grigore), minora a fost obligată să practice prostituţia în clubul «Dallas» din oraşul Jonchera, Spania, în folosul lui Ionel Medeleanu, câştigând aproximativ 100.000 de euro în perioada mai 2004 – martie 2005”, precizează DIICOT. Banii au ajuns la „Nelu” Medeleanu, liderul grupului infracţional.

Concomitent, în „Dallas” practica prostituţia cealaltă botoşăneancă racolată, Daniela P., căreia Medeleanu i-a falsificat paşaportul la un prieten din Madrid. Daniela figura în acte ca fiind majoră şi avea un nume nou, „V. Simona”. Ulterior, a fost racolată şi sora Paulei, Petronela, care se prostitua în acelaşi club „Dallas”, alături de alte românce, în folosul fraţilor Medeleanu şi ai celorlalţi membri ai grupului infracţional.

Culmea, din iunie 2005 – între timp îi expirase viza şi fusese depistată de autorităţile spaniole – Paula I. s-a întors în Spania, împreună cu Mariana Medeleanu, practicând prostituţia pe cont propriu în clubul „Laddy Dallas”. A plătit, însă, 3.000 de euro „peştilor”, ca să o lase în pace..

Simona C., o altă victimă a traficului pus la cale de clanul Medeleanu, a fost racolată în octombrie acelaşi an, tot din judeţul Botoşani, după ce i s-a promis un loc de muncă într-un restaurant din Spania. Tânăra a ajuns în acelaşi club „Dallas” din Jonchera, unde a „produs”, în trei luni, 21.000 de euro, obţinând, în medie, câte 300 – 350 de euro pe noapte, de la 5-6 clienţi. Simona a declarat ulterior că, odată cu ea, mai fuseseră racolate trei minore, cărora Mariana Medeleanu le-a promis că vor munci „într-un restaurant” şi că a fost nevoită să se prostitueze, întrucât „nu avea bani pentru a-şi plăti transportul pe ruta Spania – România, nu cunoştea limba spaniolă şi nu ştia unde este sediul poliţiei, pentru a depune plângere”.

Tarifele practicate erau de 50 de euro/ jumătate de oră şi 100 de euro/oră. Victima a mai declarat că, la întoarcerea în România, proxeneţii, mărinimoşi, i-au dat 50 de grame bijuterii aur, 100 de euro şi contravaloarea biletului de transport. Ulterior, tânăra a vândut bijuteriile şi s-a dus în Italia, ca menajeră.

Reţeaua destructurată de procurorii DIICOT cuprinde o grupare de 16 persoane coordonată de fraţii Ionel şi Octavian Medeleanu din Brăila. În total gruparea a avut 18 victime, dintre care şase minore. De pe urma fetelor au obţinut sute de mii de euro.

Sursa Obiectiv Vocea Brăilei

 

 

 

One thought on “Vezi povestea a trei botoşănence ajunse victime a unei reţele de traficaţi de carne vie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *