O firma care a lucrat la modernizarea DJ 282 Iasi – Botosani a prins un nou contract in apropierea Iasului. Este vorba de firma Transporturi Auto SA Botosani, societate ce va executa lucrarea unui DC dinspre comuna Frumusica spre limita judetului Iasi, potrivit Buna Ziua Iasi. Valoarea contractului este de 6,9 milioane lei.
Proiectul este finantat prin Programul National de Dezvoltare Locala, subprogramul Modernizarea satului românesc. „Contractul are ca scop executia lucrarilor pentru obiectivul: modernizare drum comunal DC 46 limita judetului Iasi – Storesti – Vladeni Deal – Boscoteni – Flamanzi, in comuna Frumusica. Valoarea estimata a achizitiei este de 6.915.617 lei fara TVA, echivalent a 1.537.145 euro fara TVA.
Suma este defalcata astfel: executie lucrari-cheltuieli pentru investitia de baza 6.295.382 lei, cheltuieli diverse si neprevazute 620.235 lei reprezentand 9,852 la suta din cheltuiala necesara executiei investitiei de baza. Plata facturilor se va face in functie de alocatiile bugetare disponibile, puse la dispozitia achizitorului de catre MDRAP, conform contractului de finantare incheiat pentru acest proiect cu comuna Frumusica”, se arata in caietul de sarcini.