Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluției valorilor termice și precipitațiilor în intervalul 19 ianuarie-1 februarie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, procesul de încălzire a vremii din intervalul 19-23 ianuarie va determina creşterea atât a temperaturilor maxime, de la o medie de 3 grade la 6 grade, cât şi a celor minime, de la valori, în medie, de -2 grade la 1…2 grade. Între 24 ianuarie şi 1 februarie, deşi vremea se va răci, regimul termic va fi ceva mai ridicat decât cel obişnuit în această perioadă.
Astfel, media temperaturilor maxime va rămâne apropiată de 2 grade, iar aceea a temperaturilor minime va coborî sub 0 grade pe 25 ianuarie şi va fi în jurul a -2 grade până la
sfârşitul celei de-a doua săptămâni. Precipitaţiile în general slabe, mixte, vor avea o probabilitate de apariţie ridicată între 22 şi 27 ianuarie. Izolat se va semnala polei.
La munte, vremea se va răci uşor şi treptat, însă regimul termic va mai depăşi, cu precădere în primele zile, pe cel specific ultimei decade a lunii ianuarie. Valorile temperaturilor maxime vor avea o medie cuprinsă între 2 şi 4 grade până pe 23 ianuarie, iar ulterior această medie se va situa între 0 şi -2 grade. Minimele nocturne vor fi în prima săptămână între -4 şi -2 grade, în medie, apoi urmează să mai scadă, spre o medie de -7 grade.
Probabilitatea de precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare, va fi mai ridicată între 22 şi 27 ianuarie, iar în zilele de 23 şi 24 ianuarie izolat pot fi cantităţi mai însemnate.